Aceasta este lumea mea și-mi place să trăiesc în ea!
Loteria SIUI si asigurații.

Alandala

Ești un om sănătos, muncești de o viață la același loc de muncă, adică la stat, dar te trezești într-o bună dimineață de week-end, cu o durere infernală, pe care nu o poți controla orice ai face. Te îmbraci cu greu și te duci la camera de gardă. Te consultă un medic, îți dă tratament, recomandă niște consulturi de specialitate, probabil un RMN și îți recomandă să rămâi acasă câteva zile. Dimineața următoare, anunți la serviciu că ești bolnav și te prezinți la cabinetul medicului de familie. După ce stai acolo (că nu ai avut programare), chircit de durere, intri în cabinet. Și… Surpriză! Afli cu stupoare de la noul tău medic de familie că nu ești asigurat, că programul SIUI te dă neasigurat. Rămâi perplex, spui că nu se poate așa ceva, că muncești la stat de aproape 30 de ani, în minunatul sistem de învățământ! Dar doamna doctor nu crede, decât ce vede în sistem, așa că nu primești nici concediu medical, nici bilete de trimitere la specialiști să îți rezolvi problema. Doamna doctor, drăguță de altfel, te trimite la CJAS, în alt oraș să rezolvi cu calitatea de asigurat. Și durerea? Și boala? Asta înseamnă că: mergi la locul de muncă, iei dovezi de virament, că ți s-a reținut contribuția, ajungi la CJAS, iei număr, stai la o coadă de vre-o 4 ore, intri, lași actele, ți se răspunde că numai mâine se face corectura în sistem și pleci acasă. Durerea? E groaznică, abia dacă o mai suporți. Norocul tău că ai cerut la serviciu să te treacă în concediu de odihnă, că altfel… Și norocul tău că ai ceva economii pentru vacanța de Crăciun, plătești consultațiile la specialiști, faci RMN, te consultă, ai un diagnostic clar, iei tratament și parcă durerea începe să se retragă. E mai bine, totuși! Dar cu oboseala psihică, provocată de CNAS și SIUI ce faci? Nimic. Iar cu vacanța de Crăciun pe care ai ratat-o ca să te tratezi cum rămâne? Cine îți restituie banii cheltuiți? Iar dacă tot ai plătit, de ce ți se mai rețin bani din salariu pentru contribuția la sănătate?

Situația descrisă e cât se poate de reală. Și nu vă doresc să treceți vreodată prin ceva asemănător. Însă vă recomand ca periodic să vă verificați calitatea de asigurat SIUI aici, ca să nu aveți parte de astfel de surprize.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre mine


Sunt un cetățean al României. O Românie în care să îmi fie drag să trăiesc.

Cele mai populare



VREAU SĂ TRĂIESC!!!

Mă numesc Răzvan. Am doar 1 an și 9 luni si sufăr de o formă congenitală de sindrom nefrotic. Sunt internat din octombrie 2016, la Clinica Pediatrie 2, Cluj Napoca, secția de nefrologie. Medicii au incercat diverse tratamente, pe uneleCitește mai mult



Drepturile pacienților? Doar pe hârtie.

Sâmbăta trecută, am fost nevoită să ajung și la  UPU pe Moților, cu copilul cel mic. Febră 40 de grade, care nu ceda la nimic. Am luat un taxi, că la salvare aveam ceva de așteptat și am ajuns laCitește mai mult



De ce contează bacul?

Deși auzisem destule zvonuri,  nu puteam să cred că la școala postliceală de asistenți medicali, te poți înscrie fără diploma de bacalaureat. Însă articolele din presă de săptămâna trecută mi-au confirmat acest fapt. Și recunosc că am avut un șoc. Un mareCitește mai mult


© 2017 În lumea mea!