Aceasta este lumea mea și-mi place să trăiesc în ea!
Domn’ doctor, mă doare capul!

Din spitale adunate

Intru în salon dimineața și il găsesc pe bătrânelul acela, operat de trei zile, mohorât si trist. Îl întreb, îngrijorată, ce a pățit, de ce e trist? Dă ușor din cap și îmi răspunde aproape plângând: ” Doamnă asistentă, de la operație mă tot doare capul și amețesc și nu știu ce să fac? ” ” I-ați spus domnului doctor?” „Da, zice el, cu glas tremurător, dar nu m-a luat in seamă”. „Astăzi, la vizită, vă rog să ii mai spuneți odată, o să fiu si eu acolo”, zic , convinsă fiind, că bătrânelul acela simpatic, de 90 de ani, singur, nu a avut curajul să ii spună domnului doctor de problema sa. După aproape o oră, intrăm în salonul bătrânului să facem vizita. Medicul verifică plaga operată, îl consultă, îi spune că e totul ok și că ar putea să îl externeze mâine. Îl mai întreabă dacă totul e în regulă. Pacientul se uită la mine și mă întreabă din priviri, dacă e ok să spună despre durerea lui de cap. Eu îi afirm tot din privire și cu o ușoară înclinare a capului. Între timp îmi pregătesc carnetul, să notez ce medicament pot să-i administrez, omului. ”Domnu’ doctor, nu știu ce să mă fac, dar tare rău, mă doare capu’ aista, și-mi pare că tare mă mai îmbăt de cap!” Iar medicul iritat că era a treia zi în care aude aceeași întrebare, răspunde evaziv: ” Lasă-mă, omule, în pace cu durerea ta de cap, că nu știu să dau pilule de cap, eu numai operez, iar la operație ești bine!!!”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre mine


Sunt un cetățean al României. O Românie în care să îmi fie drag să trăiesc.

Cele mai populare



VREAU SĂ TRĂIESC!!!

Mă numesc Răzvan. Am doar 1 an și 9 luni si sufăr de o formă congenitală de sindrom nefrotic. Sunt internat din octombrie 2016, la Clinica Pediatrie 2, Cluj Napoca, secția de nefrologie. Medicii au incercat diverse tratamente, pe uneleCitește mai mult



Drepturile pacienților? Doar pe hârtie.

Sâmbăta trecută, am fost nevoită să ajung și la  UPU pe Moților, cu copilul cel mic. Febră 40 de grade, care nu ceda la nimic. Am luat un taxi, că la salvare aveam ceva de așteptat și am ajuns laCitește mai mult



De ce contează bacul?

Deși auzisem destule zvonuri,  nu puteam să cred că la școala postliceală de asistenți medicali, te poți înscrie fără diploma de bacalaureat. Însă articolele din presă de săptămâna trecută mi-au confirmat acest fapt. Și recunosc că am avut un șoc. Un mareCitește mai mult


© 2017 În lumea mea!